Apoi a fost reactia de incantare a Ancai, aflata deja la jumtatea cartii si propunerea ei de a mi-o imprumuta dupa ce o termina. A terminat mai repede decat ma asteptam si intr-o dupa-amiaza de iarna ne-am intalnit si mi-a dat-o. Am inceput sa citesc din autobuz: cu cererea lui Edouard, cu primii pasi pe jos, primii 30 de kilometrii prin Franta, primele bataturi.
Drumurile mele inspre si dinspre birou au coincis cu drumurile lor. Din Franta spre Elvetia, Elvetia-Italia, Italia - țările din fosta Iugoslavie, țările din fosta Iugoslavie - Bulgaria, Bulgaria-Turcia, Turcia-Siria, Siria- Iordania, Iordania-Ierusalim.
5788 de kilometri, două toiege de lemn,două perechi de bocanci, doi saci de dormit și o pânză de cort. Opririle mele la semafor au coincis cu popasurile lor prin diferite case de oameni surprinsi de povestea lor, de luna lor inedita de miere, de pelerinajul lor, de dorinta lor de a se cunoaste si descoperi mai bine pe ei insisi si unul pe altul prin intermediul drumurilo batute la pas. Un pas dupa celalalt. Uneori au poposit la o stana, la o sectie pompieri, in strana unei biserici, in casa unei familii simple cu o singura camera. Alteori au dormit sub cerul liber, intretinand focul ca sa nu ii ajunga lupii sau sa incalzeasca hainele dupa ultima ploaie sau dupa ultimele zile de ploaie.
Povestea lui Edouard si a lui Mathilde nu este doar o poveste despre o dragoste așa cum este ea cand esti flamand, obosit, plans, ud de ploaie, ars de soare, bolnav. Cum este ea cand nu ai mai mancat de trezi zile, cand tot pranzul se rezumat la un pachet mic cu jeleuri sau la un pumn de fructe de padure abia culese, cand trebuie sa traversezi un ghetar in bascheti, cand inveti sa zici ferm nu pentru a apara viata celuilalt, mai ales daca celalalt este sotia si locul in care se invata asta este Siria unde imaginea femeii este departe de a fi una roz.
Calatoria lui Edouard si a lui Mathilde este una in care cei doi invata sa inlocuiasca „merg” cu „mergem”. Pe masura ce paginile se duc si autobuzul merge mai departe, descoper cum dupa fiecare pagina povestea lor de doi, devine o poveste în trei. Ei doi si Dumnezeu. Drumul lor pe jos spre Ierusalim, contand pe ospitalitatea oamenilor si pe inima lor buna are ceva din pelerinajul calatorilor din Evul Mediu.
Drumul lor nu este doar despre construirea unei increderi si mai puternice unul in altul, dar si despre a invata sa te increzi mai mult in Dumnezeu. Si increderea se cladeste acolo pe drum, printre picaturile mari de ploaie si soarele arzator. Acolo cand un bulgar a carui limba nu o inteleg le deschide casa si masa inainte, cand un preot suna un prieten din orasul urmator sa le spuna sa ii gazduiasca pe prietenii lui calatori cand ajung acolo, cand duci la bun sfarsit o zona plina de mine anti-personal, cand iti dai seama ca razboiul a fost atat de aproape de tine si tu ai scapat.
Credinta inseamna sa mergi mai departe cand ai indoieli, cand ti se pare ca ai facut cea mai mare nebunie cand ai plecat de acasa in calatoria asta lunga fara niciun ban, cand nimic nu mai pare asa frumos si colorat cum parea la inceput. Povestea lui Mathilde si a lui Edouard este o poveste despre asteptare, visuri imposibile care devin posibile, indrazneala de a te arata asa cum esti cu toate slabiciunile si minusurile tale, curajul de a trece peste temeri si intrebari. Intrebarea Cum ar fi daca ?
Detalii tehnice:
Titlul: Cerere in calatorie
Autori: Edouard si Mathilde Cortes
Editura: Philobia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu